italiana argintie

Are origine mediteraneană provenind din găinile locale italiene de culoare variabilă, exportate în SUA unde în circa 40 de ani, prin selecţie şi încrucişări de infuzie cu Minorca, Spaniolă, Combatantă malaeză, Phonix, Yokohama etc, a fost îmbunătăţită şi ameliorată, fiind extinsă apoi în toate ţările.
Există la ora actuală tipuri diferite de Leghorn ca: tipul american, danez, german, olandez etc. De asemenea, s-au diferenţiat numeroase linii consangvinizate sau zootehnice ce se folosesc în mod curent în hibridări pentru producţia de ouă.
Pe baza materialului biologic iniţial, s-a format în Italia şi Germania rasa italiană asemănătoare cu Leghornul şi care are mai multe varietăţi de culoare.
Rasa Leghorn are 12 varietăţi de culoare: albă, brună, potârnichie, neagră, barată, pestriţă, albastră, galbenă, argintie, aurie etc.
Cea mai productivă şi răpândită este varietatea albă care produce între 180-270 bucăţi ouă anual (în medie 220 ) cu masa medie de 55-67 g şi coaja albă.
Consumul specific variază între 3,0-3,5 kg/1kg ouă, fecunditatea de 80-92 %, capacitatea de ecloziune de 80-87 % şi mortalitatea în primul an variază între 8-13 %.
Masa corporală este cuprinsă între 2,5-2,7 kg la masculi şi 1,7-2,0 kg la femele, cu variaţii după tip.
Maturitatea sexuală se instalează la 130-150 de zile, manifestă foarte slab instinctul de clocit (4%).
În 1969 a fost obţinut “mini” Leghornul produs de o firmă americano-englezo-canadiană, în urma descoperirii unei gene mutante localizată pe cromozomul sexual.
Prezintă avantajul unui consum mai redus de furaje, densitatea mai mare pe spaţiul construit, temperament liniştit şi producţie egală cu a Leghornului obişnuit.
În ceea ce priveşte viteza de creştere, puii realizează până la 8 săptamâni o masă medie redusă (0,7 kg) şi un consum specific ridicat (3,9 kg), cu randamentul la sacrificare de 78,5 % şi raportul carne-oase de 3,6:1.
În ţara noastră s-au importat mai multe liniii ale rasei Leghorn de la diverse firme comerciale din SUA, Canada, Japonia, Anglia etc.
Din liniile 5 şi 6 s-a obţinut hibridul “Starcros”, iar din liniile 7 şi 8 prin selecţie, hibridul “Perla”.
Pe baza acestui material, a importului ulterior, prin lucrări complexe de selecţie, hibridări, producem la ora actuală materialul biologic propriu, cu înalte calităţi productive, iar rasa deţine primul loc în asigurarea producţiei de ouă (1989).
S-au creat hibrizi comerciali româneşti pentru ouă de consum denumiţi Albo-67, Albo-70, Safir-104 şi Safir-108, cu o masă corporală medie de 1,5-1,7 kg, care produc între 225 şi 265 ouă cu o masă medie de 55-57 g.
Rasa este valoroasă ca producţie şi bună amelioratoare.